E seară, vara este pe final iar eu am chef de
scris. Și cum nu-mi place decât sa povestesc despre alergare (și la asta mă
pricep cel mai bine), despre o alergare specială voi povesti.
Iorgovanu Night Run – Știam despre acest
concurs, îmi place în Retezat, îmi place să alerg noaptea. Aveam pentru acest week-end
toate ingredientele potrivite: alergare, prieteni, cort, prezența specială,
fără semnal la telefon, răcoare, ploaie…
Am ajuns la Câmpușel vineri seara, am montan
cortul și am dormit bucurându-mă de răcoare. Dimineața s-a dovedit a fi
ploioasă dar nu m-a deranjat. Un mic dejun târziu și un prânz gustos la Cheile
Buții mi-au înseninat ziua. Pe după-masă ne-am putut bucura și de puțin soare
și am profitat stând pe iarbă, în aer liber; simplu dar perfect pentru a
încărca bateriile înainte de cursă. Care cursă este una nocturnă, de aproape
15km și aproape 1000m diferența de nivel din care primii 3km de asfalt, ușor la
vale. Un antrenament perfect pentru obiectivul major al acestui final de sezon
(MPC). Se anunța ploaie după ora 22 dar asta nu a părut să sperie pe nimeni.
Startul a fost rapid iar după 1km aproape de 3min/km am redus un pic turația
motoarelor fiind depășit de Saroși si Ionescu Jr. Urcarea spre Scorota a fost alergabilă și de
asemenea foarte frumoasă din punct de vedere al imaginilor pe care le-am putut
distinge la frontală (clar un traseu care merită făcut și pe lumină). Aproape
de stână am fost prins de Bălan iar după alimentare și o scurta oprire la
„budă” am plecat în urmărirea lui Silviu. După urcarea spre Vârful !!! am fost
prins și de Bogdan Marin din CPNT. Aici
am fost direcționați greșit, fiind sfătuiți să căută marcajul spre dreapta ( a
început să plouă și a apărut ceața astfel încât nu vedeai mai departe de 10-15
metri). Ne-am trezit că mergeam foarte abrupt la vale și încercând să găsim
marcajul, l-am observat undeva pe un vârfuleț, undeva la vreo 50 metri
deasupra noastră. Am revenit pe traseu dar deja fusesem depășiți de alți
alergători. Bogdan a continuat în viteză iar eu încă oscilam dacă merită sau nu
să mă zbat. Au trecut câteva minute și picioarele au revenit la viteza normală
însă spre surpriza mea am greșit iar traseul. Într-o zona de jnepeniș marcajul
era pus orizontal pe un jneapăn iar eu am ocolit înspre dreapta dar direcția
potrivită era spre stânga. Până m-am dumirit eu, am fost prins din spate de
alți concurenți și am auzit două voci familiare (Alex Fodor și Iulia Găinariu).
Atunci m-am enervat foarte tare și eram decis să-mi bag picioarele (o exprimare
plastică evident). După nici 300 metri, pe marcaj fiind alături de alți 3-4
concurenți, am fost strigați de un „nene” care s-a recomandat ca salvamontist
și care ne spunea ca pe acolo este traseul. Cum să fie pe acolo traseul când
noi suntem pe marcaj?! Am înjurat destul de tare și eu și Alex și am continuat pe
traseu. Cei care au mers spre salvamontist și au continuat traseul pe acolo au
ieșit cu vreo 500 metri în fața mea și a lui Alex. Și evident dă-i și înjură,
țipă etc. Iar mi-am băgat picioarele dar totuși am zis că pe urcarea spre
Piatra Iorgovanului să mai depășesc puțin iar apoi pe coborâre să o las ușor.
Mare mi-a fost mirarea când pe vârf l-am prins pe Bogdan. Mi-am spus că mai
facem o încercare totuși. Am tras tare pe coborâre, am zburat pe lângă Bogdan
dar din păcate și pe lângă potecă. Am căzut destul de rău între jnepeni iar
palmele mi-au fost tăiate în mai multe locuri de pietrele pe care am aterizat.
Pentru a câta oară am zis că-mi bag picioarele? Așa îmi trebuie dacă nu mă
potolesc nu? De acolo chiar am mers încet dar spre surprinderea mea (a câta
oară m-a surprins ceva la Iorgovanu?) am dat peste Bălan care venea din stânga
mea, din jnepeni, și el întrebând pe unde este marcajul. Am mers ușor pe ultima
parte de coborâre și cu toate astea am căzut lovindu-mă destul de tare la cotul
stâng. Am terminat pe locul 8 cu un timp de 1h 50 min, un concurs
pe care eu l-am considerat a fi doar o loterie.
Marcajul a fost bunicel pentru
condiții normale dar pe ceața și ploaie acesta nu era foarte vizibil. După ce
am reușit să mă calmez și o scurtă vizită la salvare am așteptat cu nerăbdare
finish-ul anumitor persoane. Mă bucur că totul a ieșit mai bine în cursa lor
decât în a mea. Un concurs pe care cu siguranță îl voi încerca și anul viitor
pentru că pe lângă revanșa pe care vreau sa o iau, a fost un concurs cu o
atmosferă plăcută (excepție face muzica de sâmbătă spre duminică noaptea care
nu ne-a lăsat să ne odihnim) pe un traseu superb.
Un week-end pe care nu îl regret, din contră,
un week-end din care am rămas cu foarte multe lucruri frumoase, momente si
trăiri care cu siguranță mi-au marcat acest final de vară. Urmează o toamnă
frumoasă în care voi încerca să „turez motoarele” pentru MPC.
