În ultima perioadă m-am tot gândit și în cele din urmă m-am și decis să scriu mai des în limba română, rămânând sa scriu în engleză doar în funcție de „feeling”. Luasem această decizie înaintea de Maraton 7500 tocmai pentru ca simțeam ca voi experimenta anumite sentimente și trăiri pe care doar „pe limba mea” le puteam exprima.
Săptămâna
concursului a început cu examenul de licență și cu stresul continuu al
„alergării” după produse/materiale pentru completarea listei cu cele necesare
pentru 7500. Examenul scris a trecut relativ repede însă vineri dimineață aveam
de susținut licența în fața comisiei și seara la ora 18 startul în concurs.
Presiunea asupra mea a fost mare, nu neapărat datorate vreunei emoții legate de
prezentarea licenței ci mai degrabă datorită emoțiilor ca nu voi ajunge la timp
la start (reminiscențe ale aventurii spre EcoMaraton 2012). Spre norocul meu am
intrat mai devreme la prezentare și la ora 12:10 deja eram cu mașina pe
proaspăta autostradă spre Ploiești, însoțit de Bulgaru și Saty (care făceau
parte din planul inițial de suport tehnic la Vf. Omu), dar și cu Adi (pe care
l-am cooptat ad-hoc la facultate). Pe măsura ce ne apropiam de Peștera, corpul meu
ușor ușor intra în starea de concurs. Odată ajunși la fața locului, după ce am
salutat câțiva cunoscuți și apropiați și după ce ne-am pregătit rucsacii pentru
cursă, dar mai important după ce i-am „încărcat” pe „șerpașii” noștri pentru
Omu,ne-am aliniat la start. Prima porțiune după start nu mi s-a părut foarte
rapidă și așa aș fi alergat pe dealul către Șaua Laptici, însă am stat în
ritmul lui Daniel, pentru a îi oferi timpul necesar acomodării cu efortul. Am
ajuns la primul punct de control pe locul 6 (cred), în 52 minute, un timp
foarte bun.
Și
eu și Daniel știam foarte bine drumul spre al doilea post de control de la
Stâna Regală și datorită faptului ca vreo 2 echipe au greșit drumul am ajuns la
Stână pe locul 3, foarte aproape de Gică și Pepi. Urcarea la Piatra Arsă o
făcusem cu Daniel acum o lună, cu ocazia zilei de naștere a lui Ionuț Zincă.
Atunci nu mă simțisem chiar foarte bine și abia m-am ținut după Daniel. De data
asta aveam o poftă nebună să alerg, însă simțeam deja că ceva nu este în regulă
cu Dan. El nu se simțea bine deloc iar eu probabil aici am făcut prima greșeală
încercând să îl trag după mine. Am fost depășiți de câteva echipe însă mizam ca
Daniel își va reveni mai ales ca știam ce ne așteaptă în Piatra Arsă: o
întreagă armată de suporteri, însă nu orice suporteri ci sportivi de elită în
atletism precum Marius Ionescu, Andra Ologu, Alina Boholțan, Ana Rodean, Roxana
Duță, Simona Maxim, care au și mobilizat alte persoane aflate în
cantonament la Piatra Arsă pe principiul „Vine Radu, țipați!”. Marius ne-a
așteptat cu niște isotonic, glucoză și banane pe care i le-am pasat lui Daniel
pentru că efectiv nu simțeam nevoia de nimic. Am salutat pe toată lumea și am plecat
în grabă spre Bușteni. Coborârea pe Jepii Mari mie mereu mi-a plăcut și mereu
am abordato agresiv.
Coborârea a mers bine atât pentru mine cât și pentru Daniel și nutream
speranța ca el și-a revenit după problemele musculare. Noaptea ne-a prins
aproape de Bușteni și a fost faină ultima parte a coborârii pe noaptea. La
punctul de control ne-am umplut bidoanele și am pornit în sus pe prima urcare
importantă, Jepii Mici. Odată plecați în sus, am văzut venind în sens invers
aceleași echipe pe care le depășisem spre Stână, acestea greșind iar drumul. Nu
pot sa mă declar fan al urcării pe Jepii Mici, însă pe timp de noapte această
urcare are farmecul ei. Prima parte a urcării a fost bună din punct de vedere
al vitezei pentru mine și Dan (deși simțeam că vreau sa alerg pe anumite
porțiuni). Însă după jumătatea urcării lui Daniel i-au reapărut problemele
musculare, culminate cu ruperea unui bâț. Și pe mine începuse să mă înțepe ușor
genunchiul stâng, pe partea interioară, însă nu am dat mare atenție micii
dureri. Am ajuns cu greu la Caraiman și de acolo la Babele. Mă simțeam
neputincios în acele momente pentru ca nu știam ce să îi spun lui Dan, cum sa
procedez ca el să își revină și sa putem sa recuperăm timpul. La Babele el a
decis ca este mai bine să se oprească iar eu am continuat singur până la Omu,
pentru a face un antrenament individual de noapte pentru viitoarele ultra
maratoane individuale. La Omu m-am baricadat în cort alături de prieteni și a
doua zi dimineață după ce l-am servit pe Bălan cu niște Cola și după ce am mai
încurajat câteva echipe, am coborât la Peștera. În timpul cât am alergat singur
spre Omu, am avut timp sa judec fiecare moment al cursei până în acel moment și
probabil o mare parte din vină pentru abandon o am eu, pentru ca probabil l-am
forțat pe Dan peste limita lui, chiar dacă eu nu am sesizat asta și încă refuz
sa cred că există o mare diferență între noi doi, la nivel fizic. Un alt gând
pe care l-am avut a fost sa cobor la Peștera și s-ă fac echipă a doua zi cu
Zsolt Kovacs la Hobby, știind că el nu are partener însă nu credeam ca voi
reuși să mă țin după el având în vedere că deja aveam aproape 7 ore de efort.
Sâmbăta am petrecut-o așteptând concurenții atât de la Elite cât și de
la Hobby la sosire, dar gândul abandonului încă mă măcina. Concluzia este că
fiind un concurs pe echipe, eu nu am fost destul de „coechipier” încât echipa
mea să ducă la bun sfârșit concursul și îmi pare foarte rău deoarece aveam așteptări mari.
Duminică dimineață am decis că trebuie să mă „pedepsesc„ cu puțină
alergare și am plecat spre Piatra Arsă și apoi spre Sinaia de unde urmau
băieții să mă „culeagă”. În drumul spre Piatra Arsă m-am întâlnit cu ursul,
însă a fost un eveniment fără probleme deoarece am zbughit-o la fugă imediat ce
l-am reperat. În Piatra Arsă am stat puțin de povești cu Marius și fetele și de
acolo mi-am continuat antrenamentul până în Sinaia și de acolo drumul spre
București.
În final trebuie sa felicit câștigătorii ambelor categorii, mai ales că
îmi sunt toți prieteni. Din punctul meu de vedere merită felicitări maxime și
fiecare echipă care a terminat traseul Elite indiferent de timp și locul în
clasament: BRAVO!
Nu pot încheia fără să îi mulțumesc lui Daniel pentru că a încercat
alături de mine. De asemenea trebuie sa mai mulțumesc suporterilor din Piatra
Arsă (Vă iubesc!), prietenilor Bulgaru, Saty și Adi pentru ajutorul acordat,lui Mihai Orleanu,
tuturor celor care au încercat să îmi ridice moralul și de asemenea magazinului
online www.mountex.ro
pentru ajutor și promptitudine în livrarea noilor mele încălțări de trail:
LaSportiva Crosslite 2.0!
Să ne vedem cu bine la următoarele competiții!Până atunci să îi ținem
pumnii strânși lui Marius Ionescu care va participa la Olimpiadă, în proba de
MARATON.
BAFTĂ PICIU!
